Școala de Folclor Crăițele

Profesor Liliana Laichici

Școala de Folclor Crăițele este un proiect dedicat tinerilor care visează să urce pe marile scene ale muzicii populare, oferindu-le pregătirea necesară pentru o carieră autentică.

Liliana Laichici

„Crăițele“ nu e doar o școală, e felul meu de a lăsa o urmă: să ajut tineri să aibă curaj, să urce pe scenă, să-și afle vocea, să dau mai departe ce știu, ce simt— și, poate, să dăinuiesc puțin prin fiecare dintre ei.

Perioada înscrierilor s-a încheiat. Vom anunța în timp util când vor începe înscrierile pentru următoarele clase.

Avem un loc disponibil!

  • vârsta minimă: 14 ani
  • vârsta maximă: 17 ani
  • predare individuală
  • sediu: Dumbravita
  • 250 lei sesiunea de 90 minute
    (Se achită în avans pentru 4 sesiuni.
    Banii se virează în contul RO37INGB 0000999917769869
    Dreams Doer.LLD SRL deschis ING Bank)

La Școala de Folclor Crăițele, vei descoperi:

  • Tehnica vocală corectă

  • Cum să nu răgușești chiar și atunci când cânți mult

  • Respirația corectă în cântul vocal

  • Tehnici de gestionare a emoțiilor pe scenă

  • Cum să alcătuiești un repertoriu potrivit fiecărui eveniment

  • Cum să-ți perfecționezi prezența scenică

  • Melodii tradiționale rare din Banat și din alte zone folclorice

  • Atitudinea pe scenă și în afara ei

  • Cum să-ți menajezi vocea

  • Cum să-ți învingi teama de a vorbi în public

  • Exerciții de dicție

„Am mers pe drumul lung, pentru că n-am avut un îndrumător care să-mi arate calea cea scurtă — cea în care greșești mai puțin, pentru că înveți din pașii altora. Eu am învățat din greșelile mele. Multe. Dar fiecare rătăcire m-a învățat ceva esențial. Nu am ajuns repede, dar am ajuns cu rost.“

Liliana Laichici

Din Scenă în Inimi: Crăițele și Viitorul Cântecului Popular

Există un timp pentru a urca pe scenă și un timp pentru a dărui ceea ce ai învățat acolo. După o viață trăită între lumina reflectoarelor și emoția din culise, am ales să dau mai departe, să spun poveștile nevăzute ale cântecului popular, să arăt cum se naște o interpretare – din inimă, din rădăcini și din muncă adevărată.

Așa s-a născut Școala de Folclor Crăițele.

Dacă ai cel puțin 14 ani, dacă simți că în tine bate o inimă care vrea să cânte românește, vino! Vei  învăța nu doar tehnici vocale și de respirație, ci și cum să-ți porți costumul ca o poveste, cum să-ți alcătuiești repertoriul, cum să-ți găsești glasul tău – curat, autentic, viu.

Eu sunt aici nu doar ca profesor, ci ca om care iubește folclorul pe scenă, îl organizează și îl susține din culise și acum îl oferă mai departe, așa cum mi-a fost oferit și mie: cu încredere, cu bucurie, cu drag.

Crăițele nu sunt doar flori. Sunt simbolul unei frumuseți simple, dar dârze. La fel ca tinerii care aleg să învețe, să crească și să ducă tradiția mai departe.

Ca tine.

Liliana Laichici
Liliana Laichici
Liliana Laichici

Formular de înscriere la
Școala de Folclor Crăițele

Odată înscriși, veți fi contactați și vom stabili împreună detaliile examinării.